ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.

instrumental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. instrumental)

1. adj. (despre muzică) executat cu ajutorul instrumentelor.
2. complement circumstanțial ~ = complement care arată mijlocul prin care se îndeplinește o acțiune; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care îndeplinește în frază rol de complement circumstanțial instrumental.
3. (psih.; despre condiționări, obiecte, acte psihice) care servește drept mijloc pentru dezvoltarea unei acțiuni sau obținerea unui efect.
4. s. n. caz al flexiunii nominale în indo-europeană (transmis și în limba rusă) care arată instrumentul cu ajutorul căruia se realizează acțiunea verbului.

preluda

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. préluder, lat. praeludere)

1. a-și încerca vocea sau instrumentul înainte de execuția unei bucăți muzicale.
2. (fig.) a întreprinde o acțiune preliminară.

preludiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Präludium, it. preludio, fr. prélude)

1. exercițiu muzical pentru acordarea instrumentului sau pentru antrenarea mâinilor ori vocii; (p. ext.) improvizație muzicală preliminară.
2. parte introductivă a unei compoziții muzicale.
3. piesă care precedă o fugă, o tocată, un coral; prima parte a suitei.
4. compoziție muzicală instrumentală independentă, cu un caracter și o structură foarte variate.
5. lucrare simfonică, programatică.
6. ceea ce precedă, anunță (o acțiune).

scriitură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. écriture)

1. modalitatea de a scrie o operă beletristică, de a realiza actul scrisului.
2. artă scriitoricească.
3. aspect tehnic al unei compoziții muzicale în raport cu adaptarea ei la instrumentul muzical.

slap

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. slap)

1. (muz.) efect sonor prin lovirea coardelor contrabasului de gâtul instrumentului.