Dictionar

intelectual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intellectuel, lat. intellectualis)

1. adj. referitor la intelect.
2. s. m. f. cel care are ca specialitate, pe baza unei pregătiri corespunzătoare, munca intelectuală.
 
 
 

intelectualitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intellectualité, germ. Intellektualität)

1. categorie socială ale cărei activități și preocupări se desfășoară îndeosebi în sfera vieții spirituale.
2. totalitatea intelectualilor.
 

intelectualiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intellectualiser)

1. a privi, a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului.
 

intelectualmente

Parte de vorbire:  adv. (înv.)  
Etimologie: (cf. fr. intellectuellement)

1. la nivel intelectual, în raport cu inteligența (în sens larg sau restrâns); intelectualicește.