arhetip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archétype, lat. archetypum)

1. (fil.; la Platon) modelul prim, inițial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte și copii ale sale.
2. fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiției și intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis și în mituri.
3. tip originar, prim.
4. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri.

intelectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intellectif)

1. care aparține intelectului; care se referă la intelect; intelectual.
2. care are capacitatea de a raționa și de a înțelege.

intelectualism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. intellectualisme)

1. concepție care afirmă capacitatea intelectului, a rațiunii de a cunoaște lumea.
2. concepție care reduce procesele afective și voliționale la cele intelectuale.
3. doctrină care reduce actul moral la înțelegerea, la cunoașterea binelui, care susține preeminența elementului intelectual în cadrul actului moral.
4. (filozofie) doctrină metafizică conform căreia totul în univers este subordonat inteligenței.
5. tendința unei persoane de a-și privilegia abilitățile intelectuale.
6. caracter al unei opere de artă în care predomină aspectul intelectual.

intelectualiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intellectualiser)

1. a privi, a trata (ceva) din punctul de vedere al intelectului.

mintal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mental, lat. mentalis)

1. referitor la minte; care se face în minte.
2. debil ~ = persoană deficitară din punctul de vedere al intelectului.
3. alienație ~ă = nebunie.
4. (var.) mental.

paranoism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Paranoismus)

1. psihoză caracterizată prin delir, neînsoțit de diminuări ale intelectului și voinței.