Dictionar

intendent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intendant, lat. intendents)

1. s. m. f. (în unele țări) administrator al unei case, al unui local etc.
2. s. m. ofițer din seviciul intendenței.
 

intendență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intendance, it. intendenza)

1. (în trecut) serviciu de aprovizionare a unităților armatei.
 

subintendent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. sous-intendent)

1. ajutor de intendent.
 

superintendent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Superintendent)

1. (în biserica evanghelică) preot care supraveghează o eforie.
2. episcop.
 

administrator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. administrateur, lat. administrator)

1. conducător al unui serviciu de administrație; intendent.
2. ~ delegat = persoană împuternicită de consiliul de administrație al unei societăți să conducă societatea.
 

intendent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intendant, lat. intendents)

1. s. m. f. (în unele țări) administrator al unei case, al unui local etc.
2. s. m. ofițer din seviciul intendenței.
 

majordom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. majordome)

1. intendent al unui palat regal sau princiar; (p. ext.) șef al personalului de serviciu într-o casă bogată.
 

subintendent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. sous-intendent)

1. ajutor de intendent.
 

subintendență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. sous-intendance)

1. serviciu în subordinea intendenței.