intens, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intense, lat. intensus)

1. (şi adv.) puternic, viu, tare.

intens; intensiv

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT intensus
2. FR intense; intensif; intensive
3. EN intense; intensive
4. DE intensiv
5. RU интенсивно
6. HU heves, intenzív, erős, átható

intensifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. intensifier)

1. a (se) face mai intens; a (se) amplifica.

intensificare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (intensifica)

1. acțiunea de a (se) intensifica și rezultatul ei; creștere în intensitate; întețire.
2. (antonime) domolire, potolire, temperare.

intensificat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (intensifica)

1. care a crescut în intensitate.
2. care a devenit mai intens.
3. (antonime) diminuat, micșorat, potolit, slăbit.

intensificator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (intensifica + -tor)

1. care intensifică.
2. care face (ceva) mai intens.

absorbi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. absorber, lat. absorbere)

1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoştinţe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
4. (fig.) a preocupa intens.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.

absorbţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanţe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, ţesuturi sau organe.
2. mişcare a intensităţii unei radiaţii care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.
3. încrucişare a unei rase perfecţionate cu una neameliorată.
4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăţi în beneficiul uneia dintre ele.
5. (jur.) drept al unei instanţe superioare de a lua din competenţa instanţelor inferioare o cauză în curs de judecare.
6. absorbire.
7. extragere, aspirare.

accent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensităţii vocii.
2. semn grafic care indică această intonaţie.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
6. (fig.) importanţă.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.

acetilenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétylène)

1. hidrocarbură aciclică nesaturată, gaz incolor cu miros specific, explozibil, care arde cu flacără albă intensă.

acmee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acmé)

1. apogeu, punct culminant.
2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.
3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie şi ontogenie.

actinometru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. actinomètre)

1. aparat folosit în actinometrie.
2. instrument pentru măsurarea intensităţii căldurii razelor solare.
3. exponometru.