Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. congrégation, lat. congregatio)
1. (în biserica catolică) ordin monahal
2. ramură a unui asemenea ordin.
3. confrerie din clerici şi laici, în scopul intensificării propagandei religioase.
4. adunare de prelaţi pentru examinarea unor anumite chestiuni, situaţii etc.
5. departament al curiei papale, condus de un cardinal.
6. şedinţă de studiu la un conciliu; (p. ext.) adunare religioasă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. consécutif)
1. care urmează neîntrerupt, în şir, succesiv.
2. complement circumstanţial ~ = complement de mod care prezintă drept consecinţă determinarea unei acţiuni, a unei însuşiri; propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care exprimă consecinţa sau rezultatul acţiunii verbului, ori al intensificării însuşirii unui obiect din regentă; conjuncţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie consecutivă.