Dictionar

interacțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interaction)

1. influență, condiționare reciprocă între fapte, fenomene etc.
 

alelopatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allélopathie)

1. (biol.) interacțiune stabilită între plantele superioare prin intermediul diferiților produși metabolici.
2. (biol.) fenomen biologic prin care un organism produce una sau mai multe substanțe biochimice, care influențează germinarea, creșterea, supraviețuirea și reproducerea altor organisme.
 

amensalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amensalisme)

1. (biol.) interacțiune care se manifestă între indivizii diferitelor specii.
 

autecologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. autecology)

1. ramură a ecologiei care studiază interacțiunea organismului vegetal sau animal cu mediul.
 

cauzalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. causalité)

1. interacțiunea dintre cauză și efect, una dintre principalele forme ale conexiunii universale a fenomenelor.
 

conexiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. connexion, lat. conexio)

1. legătură, înlănțuire; intercondiționare între obiecte, fenomene și procese; raport reciproc, relație de conexitate; concatenație.
2. (fil.) ~ generală (sau universală) = totalitatea formelor de legătură, interacțiune și condiționare reciprocă a obiectelor și fenomenelor în mișcare din univers; ~ inversă = feedback.
3. legătură între două sau mai multe conductoare electrice.
4. conectare.
 

electrodinamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électrodynamique)

1. adj. referitor la electrodinamică.
2. (despre instrumente de măsurat, relee etc.) bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric.
3. s. f. ramură a fizicii care studiază proprietățile electrice și magnetice ale materiei.
4. ~ă cuantică = teoria interacțiunilor electromagnetice dintre particulele elementare electrizate.