interdependenţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interdépendance)

1. legătură şi condiţionare reciprocă între sisteme, fenomene, procese etc.; intercondiţionare.

consens

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat., fr. consensus)

1. acordul tacit, sau fără opoziție categorică, pe un anumit subiect; acord între persoane, înţelegere deplină, identitate de opinii.
2. (fiziologie) interdependența mai multor organe în îndeplinirea funcțiilor vitale.
3. (antonime) dezacord, disensiune.

corelaţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corrélation, lat. correlatio)

1. relaţie reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependenţă.
2. relaţie de reciprocitate între cuvinte sau unităţi sintactice, în cadrul propoziţiei sau frazei.
3. raport de excludere între termeni care contractează aceeaşi relaţie în mod alternativ.
4. (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, şi reciproc, deci unei drepte, o dreaptă.
5. coeficient de ~ = mărime măsurând relaţia de similitudine între doi factori.

dualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dualisme)

1. dualitate (1).
2. concepţie filozofică potrivit căreia la baza existenţei stau două principii opuse şi ireductibile: materia şi spiritul, corpul şi sufletul, binele şi răul etc.
3. (psih.) teorie potrivit căreia între fizic şi psihic nu există raporturi de interdependenţă, cu o natură şi funcţii distincte.

geocancerologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. géocancérologie)

1. disciplină care studiază interdependenţa dintre cancer şi modul de viaţă şi climă.

recorela

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (re- + corela)

1. a corela din nou; a stabili din nou o corelație, o interdependență între două fapte, situații etc.

sincronism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. synchronisme)

1. proprietate a unor fenomene periodice asemănătoare de a se desfășura simultan; stare a ceea ce este sincron.
2. (cinem.) concordanță într-un film între înregistrările sonore și cele ale imaginilor.
3. principiu derivat din teoria „imitației” a lui Gabriel Tarde, susținut de Eugen Lovinescu, potrivit căruia, în epoca modernă, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă, prin imitație și adaptare, în strânsă interdependență cu celelalte culturi.