Rezultate principale (Interes.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. interesse, germ. Interesse, rus. interes)
1. preocupare de a obține ceea ce este folositor, agreabil, necesar.
2. ceea ce este util, important, care convine; folos, câștig.
3. dobândă.
4. daune ~e = despăgubire bănească pentru un prejudiciu.
5. (psih.) orientare activă și durabilă a cuiva spre anumite lucruri, dorință de a le cunoaște și înțelege.
6. simpatie, înclinare față de cineva.
7. plăcere provocată de ceva care ne atrage atenția, ne stârnește curiozitatea etc.; atracție.
Rezultate secundare (Interes.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. désintérêt)
1. lipsă de interes; indiferenţă, nepăsare, delăsare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. /s’/intéresser, it. interessare)
1. tr. a face pe cineva părtaş la o acţiune; a câştiga pe cineva pentru o afacere, pentru o acţiune etc.
2. refl. a manifesta interes (pentru).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intéressant)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (interesa)
1. care este în cauză, care are interes într-o afacere.
2. foarte ataşat intereselor personale; meschin.
3. care are în vedere un interes.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. absorber, lat. absorbere)
1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoştinţe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. adiaphorous)
1. apatie, indiferenţă, pasivitate, lipsă de interes.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. adulateur)
1. (persoană) care adulează cu insistență, adesea din josnicie sau interes propriu; linguşitor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Agentur)
1. serviciu de informare, de spionaj în slujba unui stat străin, a unor interese străine.
2. casă de afaceri condusă de un agent (1); afacerile efectuate; agenţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aléatorisme)
1. caracter aleatoriu; hazard.
2. procedeu de creaţie care urmăreşte, prin caracterul întâmplător, stimularea interesului şi a imaginaţiei spectatorului.
3. (muz.) curent în cadrul căruia aceeaşi compoziţie se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertăţii improvizatorice a interpretului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allocentrisme)
1. tendinţă de focalizare a interesului personal spre ceilalţi, mai mult decât spre sine.