Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. commun, lat. communis)
1. adj. care aparţine mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulţi sau pe toţi; obştesc.
2. (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv ~ = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel; factor ~ = număr cu care se înmulţesc toţi termenii unei sume; divizor ~ = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu ~ = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor ~ = numitor care aparţine mai multor fracţii.
3. a face cauză ~ă cu cineva = a fi de partea cuiva.
4. obişnuit, normal, frecvent.
5. loc ~ = idee, lucru ştiut de toată lumea; banalitate.
7. s. n. ceea ce aparţine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obşteşti.
9. a ieşi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobişnuit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pluridisciplinaire)
1. care interesează mai multe discipline; multidisciplinar.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. strict, lat. strictus)
1. care lasă foarte puțină libertate de acțiune sau interpretare; riguros, exact.
2. sobru, fără ornamente; care nu admite excepţie, abatere; (prin ext.) sever, aspru.
3. care constituie un minim.
4. care interesează, privește, caracterizează exclusiv pe cineva sau ceva.
5. care este limitat (sau circumscris) exclusiv la cineva sau ceva.
6. (bot.) (despre organe) tare, rigid.
7. (mat.) inegalitate ~ă = atribut a două elemente ale unei mulţimi, în care s-a definit o relaţie de ordine, comparabile şi neegale.
8. sensul ~ (al unui cuvânt) = sensul (unui cuvânt) care are cea mai mică extensiune; (prin ext.) sensul propriu (al unui cuvânt).
9. (antonime) aproximativ, extensiv, laxist, elastic.