Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. interprétatif)
1. care interpretează; de interpretare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. basic)
1. (inform.) limbaj de programare a calculatoarelor, utilizat în regim convenţional şi interpretativ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. supplétif)
1. care completează; care servește ca supliment.
2. (gramatică) referitor la supletivism.
3. (despre forme gramaticale) care completează schema flexionară a unui cuvânt; care este capabil să completeze formele lipsă în paradigma verbelor sau a substantivelor defective.
4. (despre o normă legală) care se aplică în măsura în care părțile nu convin altfel, prin actele juridice pe care le încheie; interpretativ, facultativ.
5. (drept) care este folosit atunci când nu ne putem baza pe alt text.
6. (militărie) califică combatanții recrutați temporar pentru a suplimenta armata regulată.