Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accrochage)
1. acroşare.
2. intersecţia dintre un puţ de mină şi o rampă subterană.
3. (med.) sincronizare între sistolele atriale şi ventriculare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. axe, germ. Achse)
1. dreaptă care se consideră a fi orientată într-un anumit sens.
2. (tehn.) linie dreaptă care ocupă o anumită poziţie într-un sistem tehnic.
3. ~ de rotaţie = dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mişcarea de rotaţie a unui corp; ~ optică = linie care trece prin centrul corneei şi prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafeţe faţă de care acestea prezintă anumite proprietăţi de simetrie.
4. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care uneşte polii Pământului până la intersecţia cu sfera cerească.
5. grup constituit în timpul celui de-al doilea război mondial de Germania, Italia şi aliaţii lor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. clipper)
1. lampă electrică cu lumină galbenă intermitentă, montată la intersecţia unor străzi.
2. semnalizator clipitor la bordul unui automobil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conique)
1. adj. în formă de con, referitor la con.
2. s. f. curbă rezultată prin intersecţia unei suprafeţe conice cu un plan.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)
1. figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obținută prin intersecția a două suprafețe.
2. trăsătură imaginară care arată o direcție dată, o limită etc.
5. șirul luptătorilor într-o bătălie; direcția generală a pozițiilor trupelor.
6. cele două șine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalațiilor unei căi ferate.
7. legătură aeriană sau maritimă între două puncte.
8. legătură de telecomunicații între două puncte.
9. (pl.) trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feței cuiva; contur, profil.
10. ținută.
11. (fig.) orientare; direcție.
12. (poligr.) rând într-o pagină.
13. placă subțire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanțează rândurile.
14. riglă.
16. gamă de produse (cosmetice).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. lunette)
1. instrument optic dintr-un tub cu mai multe lentile, pentru observarea unor obiecte îndepărtate.
2. dispozitiv pe o mașină-unealtă servind la susținerea pieselor de prelucrat.
3. element arhitectonic în formă de boltă semicirculară, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolți mari.
4. ~ cilindrică = boltă rezultând din intersecția a doi semicilindri cu raze inegale.
5. (la portaluri, ferestre) suprafață plană între lintel și arc.
6. coronament semicircular al unui altar poliptic.