Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl., fr. interview)
1. schimb de întrebări și răspunsuri între un jurnalist și o persoană (sau un grup de persoane) pe un subiect.
2. specie publicistică ce constă în chestionarea directă de către un ziarist a unei personalități spre a obține unele aprecieri, opinii, informații în diverse probleme în vederea difuzării lor prin intermediul presei sau radio-televiziunii; (prin ext.) textul convorbirii.
3. convorbire a unui sociolog-anchetator cu persoana sau persoanele supuse cercetării sociologice.
4. convorbire între un angajator și un candidat în vederea obținerii unui loc de muncă.
5. ~-document = interviu cu valoare de document.
6. ~-fulger = interviu luat rapid.
7. reportaj-~ = material publicistic în care sunt folosite deopotrivă procedeele reportajului și ale interviului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (micro1- + interviu)
1. interviu scurt; miniinterviu.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (mini- + interviu)
1. interviu de scurtă durată; microinterviu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. télé-interview)
1. interviu de transmis la televiziune.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (it. collocutore)
1. cel care intervine într-un interviu, într-un dialog; interlocutor.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (it. collocutore)
1. persoană care intervine într-un interviu, într-un dialog; interlocutor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Fokus, fr. focus)
1. bacterii localizate în gură şi faringe, care răspândesc în sânge focare de infecţie.
2. (fiz.) focar, la lentile şi oglinzi.
3. ~ grup = interviu de grup care implică un număr mic de persoane similare din punct de vedere demografic, sau participanți care au alte trăsături (experiențe) comune, pentru a determina răspunsul acestui grup și atitudinea pe care o adoptă cu privire la un produs, un serviciu, un concept etc.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. interviewer)
1. a supune (pe cineva) unui interviu; a lua cuiva un interviu; (înv.) a intervia.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (intervieva + -tor)
1. cel care ia un interviu; intervievator.
2. jurnalist specializat în interviuri.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. interviewé)
1. I. căruia i s-a luat un interviu; (înv.) interviat.
2. II. persoană care dă un interviu, care răspunde la întrebările unui jurnalist.