Dictionar

interzice

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. interdire)

1. a opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva.
2. a pune sub interdicție.
 

bioetică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bioéthique, it. bioetica)

1. morală a științei în general și a medicinei în special, care interzice comercializarea corpului uman și traficul de organe.
 

bloca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bloquer)

1. tr. a supune unei blocade.
2. a împiedica mișcarea, circulația etc.
3. a imobiliza într-o anumită poziție.
4. a interzice (temporar) ocuparea unui post vacant.
5. a suspenda folosirea unor credite, conturi etc.; a interzice schimbarea unor prețuri, salarii fără autorizație guvernamentală.
6. refl. (med., tehn.; despre organe) a se imobiliza, a nu mai funcționa.
 

cenzura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. censurer)

1. a aplica măsuri de cenzură; (p. ext.) a interzice (o publicație).
2. (fig.) a supraveghea (moravurile).
3. a adopta o moțiune de cenzură.
4. a pronunța o sancțiune împotriva cuiva; a blama, a dezaproba; a condamna.
 

consemn

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. consigne)

1. totalitatea îndatoririlor specifice personalului unei gărzi militare; (p. ext.) ordin, dispoziție.
2. interzicere temporară a ieșirii militarilor din cazarmă (navă, domiciliu).
 

consemna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. consigner)

1. a nota într-un act; a înregistra, a însemna.
2. a depune contra semnătură o sumă de bani spre păstrare la o organizație de stat specializată.
3. a interzice ieșirea militarilor din cazarmă, din locul de staționare sau de pe navă.
 

contraindica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. contre-indiquer)

1. a interzice ceva (unui bolnav); a da o indicație contrară.