intim, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intime, lat. intimus)

1. care constituie esența unui lucru; lăuntric.
2. (fig.) strâns, apropiat.
3. (despre sentimente) puternic, profund.
4. (despre oameni; și s. m.) legat printr-o afecțiune puternică, profundă.
5. familiar, prietenos, cordial.
6. referitor la sentimentele de dragoste, erotic; sexual.
7. referitor la viața particulară sau familiară a cuiva.
8. care are loc într-un cadru restrâns.

intima

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intimer, lat. intimare)

1. a pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate.
2. (jur.) a chema în judecată, a cita în fața unei jurisdicții superioare.

intimă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. intima)

1. partea cea mai dinăuntru a pereților unui vas sangvin.

intimare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (intima)

1. acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare, intimație.
2. declarație autoritară care implică o notificare oficială; somație.
3. chemare în judecată sau de citare în fața unei instanțe superioare (după ce apelantul a pierdut cauza în fața unei instanțe de fond).

intimat, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. intimé)

1. persoană care, câștigând procesul în primă instanță, este chemată în fața curții de apel de către partea adversă; cel citat într-un proces în calitate de pârât.
2. (antonim) apelant.

intimație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. intimation, lat. intimatio)

1. acțiunea de a intima și rezultatul ei; intimare.
2. declarație autoritară care implică o notificare oficială; somație.
3. act de procedură prin care se face (notificarea sau) intimarea.
4. (var.) (înv.) intimațiune.

aderență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. starea unui lucru care aderă fizic la altul.
2. (în special) acțiunea de a se lipi de o suprafață, sub acțiunea forțelor de atracție dintre molecule; lipire strânsă; aderare, legătură.
3. (med., biol.) faptul, pentru două organe, de a fi sudate unul de celălalt.
4. (medicină) unire accidentală sau morbidă a două părți care sunt separate în stare normală; bridă.
5. (fizică) forță care menține alăturate două corpuri în contact.
6. (construcții) fenomen de legătură între beton și oțel.
7. (metalurgie) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
8. (prin ext.) solidarizare conștientă.
9. (botanică) concreștere intimă și secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obișnuit separate (frunze, petale, antere).
10. (mecanică) legătura roților cu solul care permite unui vehicul să se deplaseze înainte.
11. (fig.) atașament puternic (față de un partid, o credință etc.).
12. (antonime) inaderență, neaderență, nonaderență.

alcov

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alcôve)

1. nișă într-un zid pentru a așeza un pat; (p. ext.) pat.
2. budoar.
3. (fig.) loc intim pentru raporturile amoroase.

bideu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bidet)

1. vas, chiuvetă, din porțelan sau metal, pentru toaleta intimă.

bluf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. bluff)

1. vorbă spusă (sau acțiune făcută) în scop de intimidare; cacialma.

blufa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bluffer)

1. a intimida, a înșela prin bluf.

blufeur, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. bluffeur)

1. (cel) care intimidează prin bluf.