Dictionar

intimida

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intimider)

1. tr. a impresiona puternic (pe cineva).
2. a face pe cineva să devină timid.
3. a insufla cuiva teamă, frică; a înfricoșa, a speria.
4. a folosi intimidarea.
5. refl. a deveni timid.
6. a simți teamă, frică etc.; a se speria.
7. tr., refl. a tulbura pe cineva, a-l umple de jenă, confuzie; a (se) încurca, a (se) zăpăci.
 

intimidabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intimidable)

1. care poate fi intimidat; susceptibil de a fi intimidat.
 

intimidant

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intimidant)

1. care intimidează, provoacă frică, jenă (ex. un bărbat intimidant).
2. care impune, care inspiră respect (ex. seriozitate intimidantă).
 

intimidare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. intimida)

1. acțiunea de a intimida și rezultatul ei; speriere, înfricoșare.
2. acțiunea de a tulbura pe cineva, de a-l face să-și piardă naturalețea; zăpăcire.
 

intimidat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. intimida)

1. cuprins de timiditate.
2. care exprimă timiditatea.
3. speriat, înfricoșat.
4. încurcat, zăpăcit.
 

bluf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. bluff)

1. vorbă spusă (sau acțiune făcută) în scop de intimidare; cacialma.
 

blufa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bluffer)

1. a intimida, a înșela prin bluf.
 

extorsiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. extorsion, lat. extorsio)

1. acțiunea de a extorca și rezultatul ei; extorcare.
2. acțiunea de a obține ceva cu forța, prin șantaj, intimidare sau prin orice alte mijloace de presiune.
3. (var.) estorsiune.
 

intimida

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intimider)

1. tr. a impresiona puternic (pe cineva).
2. a face pe cineva să devină timid.
3. a insufla cuiva teamă, frică; a înfricoșa, a speria.
4. a folosi intimidarea.
5. refl. a deveni timid.
6. a simți teamă, frică etc.; a se speria.
7. tr., refl. a tulbura pe cineva, a-l umple de jenă, confuzie; a (se) încurca, a (se) zăpăci.
 

racket

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. racket)

1. stoarcere de bani prin intimidare și violență; extorsiune.
 

șantaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chantage)

1. faptul de a stoarce cuiva bani, favoruri etc. sub amenințarea dezvăluirii unui secret compromițător sau prin alte mijloace de intimidare.