Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. intimida)
1. acțiunea de a intimida și rezultatul ei; speriere, înfricoșare.
2. acțiunea de a tulbura pe cineva, de a-l face să-și piardă naturalețea; zăpăcire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. bluff)
1. vorbă spusă (sau acţiune făcută) în scop de intimidare; cacialma.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. extorsion, lat. extorsio)
1. acțiunea de a extorca și rezultatul ei; extorcare.
2. acțiunea de a obține ceva cu forța, prin șantaj, intimidare sau prin orice alte mijloace de presiune.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. intimider)
1. tr. a impresiona puternic (pe cineva).
2. a face pe cineva să devină timid.
3. a insufla cuiva teamă, frică; a înfricoșa, a speria.
4. a folosi intimidarea.
6. a simți teamă, frică etc.; a se speria.
7. tr., refl. a tulbura pe cineva, a-l umple de jenă, confuzie; a (se) încurca, a (se) zăpăci.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., fr. racket)
1. stoarcere de bani prin intimidare şi violenţă; extorsiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chantage)
1. faptul de a stoarce cuiva bani, favoruri etc. sub ameninţarea dezvăluirii unui secret compromiţător sau prin alte mijloace de intimidare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. terreur, lat. terror)
1. frică, groază, spaimă provocată intenţionat, prin ameninţări şi alte mijloace de intimidare.
2. asuprire bazată pe intimidare; timorare.