Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. intimer, lat. intimare)
1. a pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate.
2. (jur.) a chema în judecată, a cita în faţa unei jurisdicţii superioare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. intima)
1. partea cea mai dinăuntru a pereţilor unui vas sangvin.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (intima)
1. acțiunea de a intima și rezultatul ei; avertizare, intimație.
2. declarație autoritară care implică o notificare oficială; somație.
3. chemare în judecată sau de citare în fața unei instanțe superioare (după ce apelantul a pierdut cauza în fața unei instanțe de fond).
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. intimé)
1. persoană care, câștigând procesul în primă instanță, este chemată în fața curții de apel de către partea adversă; cel citat într-un proces în calitate de pârât.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. intimation, lat. intimatio)
1. acțiunea de a intima și rezultatul ei; intimare.
2. declarație autoritară care implică o notificare oficială; somație.
3. act de procedură prin care se face (notificarea sau) intimarea.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)
2. bridă.
3. (fiz.) forţă care menţine alăturate două corpuri în contact.
4. (constr.) fenomen de legătură între beton şi oţel.
5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafaţa pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.
6. aderare, solidarizare conştientă.
7. (bot.) concreştere intimă şi secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obişnuit separate (frunze, petale, antere).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bidet)
1. vas, chiuvetă, din porţelan sau metal, pentru toaleta intimă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confabulation, lat. confabulatio)
1. (glumeţ) conversaţie lungă şi intimă.
2. tulburare de memorie constând din reproducerea unor evenimente imaginare, bizare sau contradictorii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confession, lat. confessio)
1. mărturisire, destăinuire a unor gânduri, fapte sau sentimente intime.
2. scriere literară care cuprinde mărturisirea unor gânduri şi sentimente legate de viaţa intimă a autorului.
3. religie.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. conviction, lat. convictio)
1. efect pe care o dovadă evidentă o produce în minte, certitudinea pe care o are cineva despre adevărul unui fapt, al unui principiu; convingere.
2. (justiție) piesă de ~ = obiect depus în instanță pentru a fi prezentat împotriva învinuitului.
3. ~ intimă = (justiție) metodă de judecată care ține cont de toate elementele, inclusiv cele subiective, pe lângă probele materiale; (prin ext.) certitudine care nu este neapărat confirmată de fapte.
4. (var.) convicție.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. défendeur)
1. (drept) persoană împotriva căreia este intentată o acțiune în justiție; pârât, intimat.