OK
X
intoleranță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. intolérance)
1.
lipsă
de
toleranță.
2.
incapacitate
organică
de
a
suporta
un
medicament,
un
aliment,
un
grefon
etc.
extremism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. extrémisme)
1.
atitudine
caracterizată
prin
idei,
păreri
exagerate,
unilaterale,
rigide,
bazată
pe
ură
și
intoleranță.
fanatism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. fanatisme)
1.
zel
excesiv,
credință
religioasă
dusă
la
extrem.
2.
devotament
pătimaș,
înfocat
pentru
o
credință,
pentru
o
idee
etc.,
manifestat
și
printr-o
intoleranță
violentă
față
de
adversari.
fundamentalism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. fondamentalisme)
1.
mișcare
religioasă
de
origine
protestantă
care
dezvoltă
credința
într-un
singur
sens
al
cărții
fundamentale
a
unei
biserici,
propovăduind
intoleranța
față
de
alte
credințe.
sectant, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (lat. sectans)
1.
I.
propriu,
specific
unei
secte;
sectar.
2.
(prin
ext.)
care
dă
dovadă
de
intoleranță;
intolerant.
3.
care
dă
dovadă
de
exclusivism,
de
fanatism;
exclusivist,
fanatic.
4.
II.
adept
al
unei
secte
religioase.
sectar, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. sectaire)
1.
I.
care
ține
de
sectă;
privitor
la
sectă;
care
manifestă
sectarism;
sectant.
2.
care
dovedește
intoleranță,
fanatism
într-un
anumit
domeniu;
exclusivist,
fanatic.
3.
II.
adept
înflăcărat
al
unei
doctrine
(religioase,
filozofice,
politice).
4.
membru
al
unei
secte
religioase;
(înv.)
sectator.
5.
persoană
care
are
opinii
înguste,
intolerante
și
violente.
6.
(antonime)
eclectic,
liberal.
terorist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. terroriste)
1.
I.
care
se
referă
la
terorism,
de
teroare.
2.
care
ține
de
terorism;
(înv.)
teroristic.
3.
care
adoptă
o
atitudine
de
intoleranță,
de
intimidare.
4.
II.
adept
al
terorismului.
5.
membru
al
unei
organizații
politice
care
comite
acte
de
terorism
pentru
a-și
impune
concepțiile
ideologice.