Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. intolérance)
1. lipsă de toleranţă.
2. incapacitate organică de a suporta un medicament, un aliment, un grefon etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. extrémisme)
1. atitudine caracterizată prin idei, păreri exagerate, unilaterale, rigide, bazată pe ură şi intoleranţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fanatisme)
1. zel excesiv, credinţă religioasă dusă la extrem.
2. devotament pătimaş, înfocat pentru o credinţă, pentru o idee etc., manifestat şi printr-o intoleranţă violentă faţă de adversari.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fondamentalisme)
1. mişcare religioasă de origine protestantă care dezvoltă credinţa într-un singur sens al cărţii fundamentale a unei biserici, propovăduind intoleranţa faţă de alte credinţe.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (lat. sectans)
1. I. propriu, specific unei secte; sectar.
2. (prin ext.) care dă dovadă de intoleranță; intolerant.
3. care dă dovadă de exclusivism, de fanatism; exclusivist, fanatic.
4. II. adept al unei secte religioase.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. sectaire)
1. I. care ține de sectă; privitor la sectă; care manifestă sectarism; sectant.
2. care dovedește intoleranță, fanatism într-un anumit domeniu; exclusivist, fanatic.
3. II. adept înflăcărat al unei doctrine (religioase, filozofice, politice).
4. membru al unei secte religioase; (înv.) sectator.
5. persoană care are opinii înguste, intolerante și violente.
6. (antonime) eclectic, liberal.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. terroriste)
1. I. care se referă la terorism, de teroare.
2. care ține de terorism; (înv.) teroristic.
3. care adoptă o atitudine de intoleranță, de intimidare.
4. II. adept al terorismului.
5. membru al unei organizații politice care comite acte de terorism pentru a-și impune concepțiile ideologice.