Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fanfare, it. fanfara)
1. ansamblu muzical compus din instrumente de suflat și de percuție.
2. muzică compusă pentru asemenea instrumente; arie executată de instrumente din alamă.
3. trompetă lungă, fără clape sau ventile, la intonarea unor semnale în spectacolele de operă.
4. semnal de trompetă, adesea cu caracter solemn.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. solfeggio)
1. (muz.) mică piesă vocală fără cuvinte, creată pentru exerciţii; (înv.) paralaghie.
2. exerciţiu în intonarea notelor cu pronunţarea denumirilor lor silabice, să dezvolte auzul, simţul melodic şi ritmic; (înv.) paralaghie.
3. culegere sau colecție de lecții de muzică vocală, în care dificultățile cântatului sunt tratate progresiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. solmisation)
1. (muz.) sistem medieval de intonare silabică a sunetelor.
2. (astăzi) citire ritmică a notelor fără intonarea lor.