Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. introductif)
1. de introducere, de (la) început; preliminar.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. entrata)
1. (muzică) moment în care fiecare parte (sau instrument) începe să fie auzită; parte introductivă a unei piese muzicale; introducere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat., it. ferula, cf. fr. férule)
1. (antichitate) baston, simbolul demnității sacerdotale.
2. (mitologie) un fel de toiag înconjurat de viță de vie și iederă, care se termină cu un con de pin sau frunze de viță de vie; tirs.
3. (religie) cârjă episcopală medievală.
4. (arhitectură creștină) spațiu introductiv al vechilor bazilici occidentale destinat unor activități specifice; naos, nartex.
Parte de vorbire: s.
Origine: (introduce)
1. acțiunea de a (se) introduce.
2. parte introductivă (a unei opere etc.).
3. (muz.) secțiune cu caracter introductiv și tempo aparte a unei forme ciclice (sonată, cvartet, simfonie etc.).
4. parte de început în unele oratorii.
5. studiul pregătitor asupra noțiunilor elementare ale unei științe.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. isagogique)
1. adj. introductiv.
2. s. f. introducere în studiul Bibliei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. liminaire, lat. liminaris)
1. (despre un prolog, o notă) pus în fruntea unei cărţi; introductiv.
2. liminal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. préambule)
1. parte introductivă a unui discurs, a unei scrieri, lucrări muzicale etc.; exordiu.
2. ceea ce constituie partea premergătoare a unei acţiuni, manifestări etc.
3. introducere la o lege, la un tratat internaţional etc. în care se face expunerea de motive.