Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. entrata)
1. (muzică) moment în care fiecare parte (sau instrument) începe să fie auzită; parte introductivă a unei piese muzicale; introducere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (introduce)
1. acțiunea de a (se) introduce.
2. parte introductivă (a unei opere etc.).
3. (muz.) secțiune cu caracter introductiv și tempo aparte a unei forme ciclice (sonată, cvartet, simfonie etc.).
4. parte de început în unele oratorii.
5. studiul pregătitor asupra noțiunilor elementare ale unei științe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. préambule)
1. parte introductivă a unui discurs, a unei scrieri, lucrări muzicale etc.; exordiu.
2. ceea ce constituie partea premergătoare a unei acţiuni, manifestări etc.
3. introducere la o lege, la un tratat internaţional etc. în care se face expunerea de motive.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Präludium, it. preludio, fr. prélude)
1. exercițiu muzical pentru acordarea instrumentului sau pentru antrenarea mâinilor ori vocii; (p. ext.) improvizație muzicală preliminară.
2. parte introductivă a unei compoziții muzicale.
3. piesă care precedă o fugă, o tocată, un coral; prima parte a suitei.
4. compoziție muzicală instrumentală independentă, cu un caracter și o structură foarte variate.
5. lucrare simfonică, programatică.
6. ceea ce precedă, anunță (o acțiune).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prolégomènes, gr. prolegomena)
1. introducere succintă în problematica unei ştiinţe sau discipline.
2. parte introductivă a unei lucrări ştiinţifice, care precedă expunerea propriu-zisă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)
1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul.
2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acţiunea; (p. ext.) introducere, prefaţă.