Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inventif)
1. care inventează; ingenios, cu fantezie creatoare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. inventivité)
1. capacitatea de a inventa, de a concepe ceva nou; însuşirea de a fi inventiv; ingeniozitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)
1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.
2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.
3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. imagism, fr. imagisme)
1. școală în poezia engleză și americană întemeiată pe cultul exclusivist al imaginii, care pretindea să comunice prin culoare și ritm emoția directă a sensibilității poetului.
2. curent de avangardă în poezia rusă a anilor postrevoluționari, care concepea poezia ca mijloc gratuit de inventivitate imagistică.
3. preferință pentru imagini, abundență de imagini într-o operă beletristică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ingénieux, lat. ingeniosus)
1. care dovedeşte spirit inventiv; îndemânatic.
2. făcut cu iscusinţă, cu îndemânare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ingéniosité)
1. calitatea de a fi ingenios; inventivitate; iscusinţă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. inventivité)
1. capacitatea de a inventa, de a concepe ceva nou; însuşirea de a fi inventiv; ingeniozitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (şablon + -ard)
1. lipsit de originalitate, de inventivitate.