invers

Parte de vorbire:  s.n. (pl. -e, -uri)  
Etimologie: (cf. fr. inverse)

1. lucrul invers; antiteza unui lucru; ceea ce este opusul, contrarul (vorbind despre ceva sau cineva).
2. (matematică) ~ul unui număr = fracție având acest număr ca numitor și unitatea ca numărător (ex. ~ul lui 3 este 1/3).

invers conic

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT obturbinatus
2. FR obturbiné
3. EN obturbinate
4. DE verkehrt kegelförmig
5. RU обрaтно конический
6. HU visszás – kúpalakú

invers, -ă

Parte de vorbire:  adj. (adesea adverbial)  
Etimologie: (fr. inverse, lat. inversus)

1. care este simetricește contrar, exact opus; care este opus, contrar direcției naturale sau inițiale; (care se face) de la sfârșit către început; întors pe dos.
2. (adv.) într-un mod absolut contrariu.
3. (matematică) se spune despre un element care, în raport cu un alt element, atunci când este compus cu acesta printr-o lege de compoziție internă, dă elementul neutru al acestei legi; simetric, opus.
4. (matematică) al cărui produs multiplicat cu numărul în cauză este 1 (ex. numărul ~ al lui 5 poate fi scris ca 1/5).
5. (matematică) se spune despre o teoremă, o problemă, o propoziție ai cărei termeni sunt inversați față de cei ai unei alte propoziții etc.
6. (matematică) mărime ~ă = mărime egală cu raportul dintre 1 și mărimea dată.
7. (matematică) raport ~ (proporțional) = raport între două mărimi care variază astfel încât produsul lor să râmână constant.
8. (chimie) reacție ~ă = reacție ce se desfășoară în sens contrar reacției directe.

inversă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. inverse)

1. figură, aplicație, funcție obținută prin inversare.
2. (matematică) ~ = funcție inversă.

inversa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. inverser)

1. a răsturna o situație, o ordine (firească); a face ceva invers.
2. a schimba sensul unui curent electric, al unei mărimi vectoriale.

inversabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inversable)

1. care se poate răsturna.
2. care poate fi inversat.

inversare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (inversa)

1. acțiunea de a inversa și rezultatul ei; inversiune, inversie.
2. schimbare a ordinii (inițiale sau) firești; schimbare a sensului curentului electric.
3. realizare a ceva în mod contrar ordinii firești.
4. întoarcere (pe dos); răsturnare.

acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.

admitanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. admittance)

1. mărime inversă impedanței unui circuit electric de curent alternativ.

anastrofă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anastrophe)

1. procedeu stilistic constând în inversarea topicii normale a cuvintelor într-o propoziție.
2. perioadă cu modificări rapide în forma organismelor.

antagonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antagonique)

1. care se află în contradicție; antagonist.
2. care acționează în sens invers.
3. (legat de luptă) în conflict (cu).
4. care este în opoziție, care se află în relație de opoziție.
5. (sintagmă) contradicție ~ = componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.
6. (antonime) amical, aliat.

antimetabolă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antimétabole)

1. repetare a acelorași cuvinte în ordine inversă, care schimbă sensul comunicării; antimetalepsă, antimetateză.

antimetalepsă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antimétalepse)

1. figură de stil care constă în repetarea acelorași cuvinte, dar în sens invers (ex. nu trăiesc pentru a mânca, dar mănânc pentru a trăi); antimetabolă.