anchetator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după fr. enquêteur)

1. cel care face o anchetă, care este responsabil cu efectuarea de investigații pentru poliție, o companie de asigurări, un birou de asistență socială, o organizație de caritate etc.
2. cel care este responsabil cu realizarea sondajelor de opinie.
3. jurnalist care face anchete.

artefact

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. artefact)

1. structură, fenomen artificial în cursul unei investigații sau exploatări.
2. (med.) modificare în preparatele histologice produsă artificial sau datorită unor defecte de fixare ori de colorare.
3. (cib.) semnal parazit supus unei informații, în semnificația căreia joacă un rol nul sau negativ.

cazuistică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. casuistique)

1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice și iezuite care încerca să rezolve cazurile de conștiință, dându-le interpretări meșteșugite.
2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilități logice; (prin ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice).
3. sistem de investigații, analize și practici având la bază cazuri particulare, individuale.
4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate și tratate.

clasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. classer)

1. tr. a aranja, a ordona (pe clase, pe categorii); a grupa într-o ordine oarecare.
2. a categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate.
3. (jur.) a înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure, care să îndreptățească continuarea investigațiilor.
4. refl. a obține un anumit loc într-un clasament.

inspecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inspection, lat. inspectio)

1. control, verificare a felului cum funcționează un serviciu, cum se execută unele dispoziții etc.
2. (med.) examen vizual al unui bolnav, urmărind să culeagă detalii semnificative pentru stabilirea investigațiilor și a diagnosticului.

investiga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it., lat. investigare)

1. a face investigații; a cerceta.