Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allégation, lat. allegatio)
1. invocare a unei păreri, idei etc., pentru a justifica ceva, a întări o afirmaţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. invocation, lat. invocatio)
1. acțiunea de a invoca și rezultatul ei; invocare.
2. acțiunea de a chema ajutorul sau prezența unei ființe superioare, în special prin rugăciune; (prin metonimie) rugăciune scurtă.
3. procedeu artistic, rugăminte prin care poetul se adresează muzelor sau unor divinități pentru a-l inspira.
4. (programare) acțiunea de a invoca o funcție: apel.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. occasionnalisme)
1. concepţie idealist-teologică, care încerca să rezolve, prin invocarea intervenţiei nemijlocite a divinităţii, problema interacţiunii dintre corp şi suflet, ca două substanţe independente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. psychomancie)
1. pretinsă artă de a ghici viitorul prin invocarea spiritelor celor morţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. vocativus, fr. vocatif)
1. caz al declinării care exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. blestema)
1. invocare a unei nenorociri (sau a mâniei divine) împotriva cuiva; blestem.
2. (înv.) vorbă sau expresie injurioasă; înjurătură.