Dictionar

involuntar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. involontaire, lat. involuntarius)

1. care nu este rezultatul unui act voluntar; care se realizează fără participarea conștiinței sau a voinței; instinctiv, mașinal, mecanic.
2. (despre persoane) care, fără să vrea și împotriva voinței sale, acționează sau se află într-o anumită situație; forțat (ex. martor ~).
 

acromiotonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acromiotonie)

1. contracție involuntară la una din extremități.
 

ambardee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. embardée)

1. (marină) abatere involuntară de la drum a unei nave datorită vântului, curenților marini; mascadă.
 

amiotaxie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amyotaxie)

1. (med.) convulsie involuntară a mușchilor; convulsiuni de origine reflexă.
 

atetoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. athétose)

1. tulburare motrice cu mișcări involuntare, lente, localizate mai ales în mâini și picioare.
 

autoaccidenta

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + accidenta)

1. a se accidenta involuntar.
2. a se accidenta singur.
 

blefarospasm

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blépharospasme)

1. contracție spasmodică, involuntară, a mușchiului orbicular al pleoapelor.