Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. involution, lat. involutio)
1. transformare regresivă a unui țesut, organ sau organism.
2. revenire a unui organ la starea normală, după o dezvoltare anormală în urma unei boli sau a unei stări organice excepționale.
3. (mat.) transformare biunivocă a unei mulțimi în ea însăși.
4. (fil.) trecerea de la eterogen la omogen, de la multiplu la unitate.
5. ondulație a unor straturi subțiri de sedimente sau roci detritice care apar sub influența acțiunii înghețului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. hyperinvolution)
1. (med.) întoarcere rapidă la mai puţin decât talia normală a unui organ care a avut temporar dimensiuni mari.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. subinvolution)
1. regresiune patologică care se petrece mai încet decât în mod normal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. superinvolution)
1. involuţie patologică, mai rapidă decât cea normală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catagenèse)
1. (biol.) involuţie a unei specii prin simplificare sau dispariţia unor organe sau funcţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clinologie)
1. studiul involuţiei organismelor animale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déculturation)
1. proces de involuţie, de degradare a culturii unei unităţi etnice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. involutif)
1. care se referă la o involuţie; cu caracter de involuţie; propriu involuției.
2. (biologie) care este marcat de regresie.
3. se spune despre procesele asociate cu îmbătrânirea.
4. (matematică) relativ la o involuție, funcția omografică identică cu reciproca ei; care, efectuată de 2 ori, se anulează, fiind propria ei inversă.
5. (medicină) care are legătură cu regresia spontană sau indusă a unui țesut, organ sau organism.
6. (botanică) care se răsucește din exterior spre interior; involut.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. superinvolution)
1. involuţie patologică, mai rapidă decât cea normală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. vestigial)
1. (anat.; despre un organ) rămas rudimentar în organism, care indică o stare de involuţie.