antecedent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații.
7. prima secțiune a unei unități melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.

antrigravitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antigravitation)

1. efect de anihilare a gravitației prin metode speciale sau cu substanțe ipotetice.

aplicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. application, lat. applicatio)

1. punere în practică; aplicare.
2. punct de ~ = punct în care se exercită o forță asupra unui corp; școală de ~ = instituție școlară atașată pe lângă o instituție de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică.
3. (mil.) formă de pregătire a comandamentelor și trupelor prin rezolvarea unor situații de luptă ipotetice.
4. (fig.) aptitudine, talent.

consecvent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conséquent, lat. consequens)

1. adj., adv. (despre oameni) care acționează potrivit cu principiile sale; credincios ideilor sale.
2. (despre o vale) orientată pe direcția înclinării straturilor.
3. s. n. (fil.) orice fenomen care urmează altui fenomen.
4. (log.) al doilea element al unei judecăți ipotetice; consecință (2).
5. a doua secțiune a unei fraze muzicale.