Dictionar

irita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/irriter, lat. irritare)

1. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra.
2. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară.
 
 

arsenopirită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arsénopyrite)

1. minereu din care se obține arsen prin încălzire în absența aerului; mispichel.
 

calcopirită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chalcopyrote)

1. sulfură naturală de cupru și fier.
 

iritabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irritable, lat. irritabilis)

1. supărăcios; irascibil.
2. supus iritației.
 

iritabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. irritabilité, lat. irritabilitas)

1. însușirea de a fi iritabil.
2. proprietate a materiei vii de a reacționa la stimuli.
 

iritant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irritant)

1. care irită, supără; enervant.
 

iritație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. irritation, lat. irritatio)

1. iritare.
2. congestie, inflamație ușoară a unui organ.
 

adamsită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adamsite)

1. substanță toxică de luptă, iritantă, strălucitoare.
 
 
 
 
 

bilios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bilieux)

1. care prezintă o excesivă secreție biliară.
2. (despre temperament) iritabil, nervos, irascibil.