Dictionar

Rezultate principale (Ironie):

Ironie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ironie, lat. ironia)

1. persiflare.

2. ~ a sorții = situație intervenită contrar tuturor așteptărilor, ca un joc neașteptat al întâmplării.

3. categorie estetică și filozofică, desemnând expresii sau imagini cu semnificații opuse sensului obișnuit, în scopul ridiculizării disimulate.

4. figură de stil prin care se enunță ceva pentru a se înțelege contrariul.


Rezultate secundare (Ironie):

Autoironie

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + ironie)

1. ironie la adresa propriei persoane, opere etc.


Atic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. attique, lat. atticus, gr. attikos)

1. adj. propriu Aticii.

2. dialect ~ = dialect grec vorbit în Atica; frumuseţe = frumuseţe desăvârşită.

3. care se distinge prin bun-gust sau spirit.

4. sare = ironie subtilă, spirit fin.

5. s. n. parte a antablamentului, deasupra cornişei, menită mascheze marginea acoperişului.

6. etaj scund, deasupra cornişei, la nivelul faţadei sau retras.


Autoironie

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + ironie)

1. ironie la adresa propriei persoane, opere etc.


Autoironiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (auto1- + ironiza)

1. refl. a se supune autoironiei.


Butadă

Parte de vorbire: s.f. (franțuzism)
Origine: (fr. boutade)

1. vorbă de spirit, neprevăzută și adesea aproape de neadevăr; ironie.

2. (desuet) versuri făcute din capriciu.

3. (desuet) dans figurat, mic balet improvizat.


Charientism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. charientisme, cf. gr. kharientismos, spirit)

1. figură de stil reprezentând o ironie fină, care nu vrea indispună.


Diasirm

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diasyrme, gr. diasyrmos)

1. figură de stil care exprimă cu abilitate o ironie caustică şi umilitoare.