islamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. islamique)

1. care ține de islamism.

anteislamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antéislamique)

1. care precede islamul, civilizația islamică sau religia islamică; preislamic.

fundamentalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fondamentaliste)

1. I. care se referă la fundamentalism.
2. referitor la fundamente, la revenirea la elementele de bază.
3. (protestantism) care apără o interpretare literală a textelor sacre.
4. II. adept al fundamentalismului.
5. cel care reduce religia la interpretarea strictă a textelor de bază sau originale.
6. extremist de factură religioasă, cu precădere islamică, fanatic.

hispano-arab, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hispano-arabe)

1. (despre arta musulmană) din timpul dominației califilor la Cordoba și în vestul mediteranean; hispano-moresc.
2. referitor la perioada în care Spania se afla sub stăpânire arabă sau, în cazul părții creștine a țării, sub influența culturală a civilizației islamice.

integrism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. intégrisme)

1. atitudine a acelora care refuză să adapteze o doctrină noilor condiții.
2. (religie) doctrină care susține menținerea și integritatea tradiției religioase.
3. (prin ext.) se referă la orice mișcare care reclamă revenirea la elementele de bază.
4. voința de a aplica o doctrină în întregime și fără a o pune la îndoială vreodată.
5. (expr.) ~ musulman = mișcare extremistă care urmărește impunerea în societate, prin orice mijloace, a principiilor formale ale islamismului; fundamentalism islamic.

islamiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. islamiser)

1. a (se) converti la islamism; a da un caracter islamic.

mensuralism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Mensural/musik/ + -ism)

1. sistem de notație muzicală inventat de islamici, care permitea să fie definite exact raporturile de valoare (de durată a sunetelor) dintre o notă și alta.