Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. intégrisme)
1. atitudine a acelora care refuză să adapteze o doctrină noilor condiţii.
2. (religie) doctrină care susține menținerea și integritatea tradiției religioase.
3. (prin ext.) se referă la orice mișcare care reclamă revenirea la elementele de bază.
4. voința de a aplica o doctrină în întregime și fără a o pune la îndoială vreodată.
5. (expr.) ~ musulman = mișcare extremistă care urmărește impunerea în societate, prin orice mijloace, a principiilor formale ale islamismului; fundamentalism islamic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. demi-lune)
1. jumătatea luminată a discului Lunii.
2. (parte a unui) obiect în formă de semilună.
3. (mar.) piesă semicirculară care se fixează pe coloana bompresului.
4. semn simbolic al islamismului.
5. (fig.) Imperiul Otoman; mahomedanismul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. soufisme)
1. curent principal al misticii musulmane, apărut în sec. VIII în Arabia şi Persia ca reacţie împotriva islamismului, cu caracter anticlerical şi ascetic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sunnisme)
1. curent majoritar al islamismului, bazat pe recunoaşterea sunnei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. wahhabisme)
1. mişcare politico-religioasă musulmană din Arabia Saudită, având ca scop restaurarea islamismului în puritatea sa originală.