Dictionar

Rezultate secundare (Ispravnic.):

Isprăvnicat

Parte de vorbire: s.n. (învechit)
Origine: (ispravnic + -at)

1. conducere a unei instituții, a unui stat et cetera; cârmuire.

2. instituție care constituie forul administrativ și polițienesc dintr-un județ, reprezentând aici puterea centrală; prefectură.


Isprăvniceasă

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (ispravnic + -easă)

1. soție de ispravnic.

2. (var.) (înv.) isprămniceasă.


Isprăvnicel

Parte de vorbire: s.m. (învechit)
Origine: (ispravnic + -el)

1. administrator de moșie, subordonat al vătafului; (înv.) vechil.

2. ispravnic tânăr.

3. (var.) isprămnicel.


Isprăvnicesc, -ească

Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (ispravnic + -esc)

1. privitor la ispravnic; care ține de ispravnic.

2. referitor la isprăvnicie; care aparține isprăvniciei.


Isprăvnici

Parte de vorbire: I. vb. intr. (înv.); II. vb. tr, refl. (înv.)
Origine: (din ispravnic)

1. I. a administra, a conduce în calitate de ispravnic.

2. II. a face sau a deveni ispravnic.


Isprăvnicie

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (ispravnic + -ie)

1. funcție de ispravnic; durata de exercitare a acestei funcții.

2. instituție condusă de un ispravnic; local unde se află această instituție.

3. birou al ispravnicului; prefectură.


Isprăvnicie

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (ispravnic + -ie)

1. funcție de ispravnic; durata de exercitare a acestei funcții.

2. instituție condusă de un ispravnic; local unde se află această instituție.

3. birou al ispravnicului; prefectură.


Isprăvniceasă

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (ispravnic + -easă)

1. soție de ispravnic.

2. (var.) (înv.) isprămniceasă.


Isprăvnicel

Parte de vorbire: s.m. (învechit)
Origine: (ispravnic + -el)

1. administrator de moșie, subordonat al vătafului; (înv.) vechil.

2. ispravnic tânăr.

3. (var.) isprămnicel.


Isprăvnicesc, -ească

Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (ispravnic + -esc)

1. privitor la ispravnic; care ține de ispravnic.

2. referitor la isprăvnicie; care aparține isprăvniciei.


Isprăvnici

Parte de vorbire: I. vb. intr. (înv.); II. vb. tr, refl. (înv.)
Origine: (din ispravnic)

1. I. a administra, a conduce în calitate de ispravnic.

2. II. a face sau a deveni ispravnic.