Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. italiano)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Italia.
2. adj. care aparține Italiei sau italienilor.
3. artă ~ă = artă dezvoltată pe teritoriul Italiei, pe baza tradiției atât a artei romane, cât și a celei paleocreștine și bizantine.
4. (s. f.) limbă romanică vorbită de italieni.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. italiano)
1. limbă de origine latină, oficială în Italia; (înv.) italienie, (înv.) tălienie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (italian + -că)
1. femeie care face parte din populația de bază a Italiei (sau este originară de acolo); italiană, (var.) taliancă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. bel canto)
1. stil de interpretare în muzica vocală italiană, care urmăreşte frumuseţea liniei melodice.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bergamasque, it. bergamasco)
1. vechi dans şi cântec popular italian cu ritm vioi, interpretat de un grup de femei şi bărbaţi aşezaţi în cerc; melodie după care se executa acest dans.
2. (zool.) rasă de oi din Italia; oaie care aparține acestei rase.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. bersagliere)
1. soldat din armata italiană a cărui uniformă include o pălărie garnisită cu pene (similar cu vânătorul de munte din Armata României).
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. boccia)
1. joc sportiv, de origine italiană, la care participanţii, aşezaţi la echidistanţă faţă de ţintă, la mijlocul terenului, încearcă să o lovească cu nişte mingi de lemn.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. canzone)
1. poezie lirică medievală cu tematică erotică, divizată în mai multe strofe.
2. cântec italian pe mai multe voci din epoca Renaşterii, transcris apoi pentru instrumente spre a deveni o formă polifonică strofică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. canzonetta)
1. mic cântec popular italian, de origine napolitană; (p. ext.) cântec scurt.
2. poezie lirică italiană din versuri scurte.