Parte de vorbire: s.
Origine: (it. italianismo, fr. italianisme)
1. cuvânt, expresie, element de jargon de origine italiană.
2. curent lingvistic iniţiat de Heliade Rădulescu, care urmărea apropierea, prin mijloace artificiale, a limbii române de limba italiană.
3. habitudine, caracter italian.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (it. italianista)
1. I. care aparține italienismului, privitor la italienism.
2. II. adept al italienismului.
3. specialist în italienistică.
4. specialist în limba și cultura italiană.
Parte de vorbire: s.
Origine: (italian + -istică)
1. studiul limbii, literaturii şi culturii italiene.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. italianiser)
1. a modifica forma cuvintelor unei limbi romanice după modelul limbii italiene.
2. a imita (în stil, în limbă) pe italieni.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. italianisant)
1. care urmăreşte italienizarea limbii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caraque, it. caracca)
1. navă cu vele, cu catargul principal foarte înalt, la portughezi, spanioli şi italieni.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. irrédentiste, it. irredentista)
1. I. referitor la iredentism, propriu iredentismului.
2. care aderă la iredentism (mișcare revendicativă începută la sfârșitul secolului al XIX-lea prin care italienii reclamau anumite regiuni precum Dalmația, Trentino et cetera și, prin extensie, orice mișcare revendicativă de acest tip).
3. II. adept al iredentismului; naţionalist, şovin.
4. persoană care profesează iredentismul.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. italiano)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Italia.
2. adj. care aparține Italiei sau italienilor.
3. artă ~ă = artă dezvoltată pe teritoriul Italiei, pe baza tradiției atât a artei romane, cât și a celei paleocreștine și bizantine.
4. (s. f.) limbă romanică vorbită de italieni.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (it. italianista)
1. I. care aparține italienismului, privitor la italienism.
2. II. adept al italienismului.
3. specialist în italienistică.
4. specialist în limba și cultura italiană.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. italianiser)
1. a modifica forma cuvintelor unei limbi romanice după modelul limbii italiene.
2. a imita (în stil, în limbă) pe italieni.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. italianisant)
1. care urmăreşte italienizarea limbii.