Dictionar

iuțire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. iuți)

1. acțiunea de a (se) iuți și rezultatul ei.
2. condimentare a mâncării.
3. (fig.) enervare a unei ființe; ațâțare a unei ființe.
4. (înv.) călire a metalelor.
5. (înv.) acutizare a unei boli.
 

accelera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accélérer, lat. accelerare)

1. tr. a imprima o accelerație, a iuți, a grăbi din ce în ce mai mult.
2. refl. a deveni mai rapid.
 

accelerat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: ( accelera)

1. iuțit, grăbit (din ce în ce mai mult).
2. tren ~ (și s. n.) tren cu viteză mai mare.
 

luteran, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (lat. lutheranus, germ. Lutheraner)

1. I. referitor la luteranism, care ține de luteranism.
2. în concordanță cu doctrina lui Luther.
3. II. adept al luteranismului (religie protestantă conformă cu doctrina lui Luther).
4. cel care urmează doctrina lui Luther.
5. (var.) (înv.) liutirean, (înv.) luter, (reg.) lutran.
 

iuțire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. iuți)

1. acțiunea de a (se) iuți și rezultatul ei.
2. condimentare a mâncării.
3. (fig.) enervare a unei ființe; ațâțare a unei ființe.
4. (înv.) călire a metalelor.
5. (înv.) acutizare a unei boli.
 

iuțeală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (iuți + -eală)

1. caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune.
2. gust înțepător, pișcător, picant; iuțime.
3. mânie; violență.
4. (loc. adv.) cu ~a fulgerului = extrem de repede, fulgerător.
 

usturoiere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (usturoia)

1. faptul de a pune (mult) usturoi în mâncare, de a condimenta sau iuți cu usturoi; (Banat) ait.