acomodat; adaptat; potrivit

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT accommodatus
2. FR accommodé; adapté
3. EN accomodated
4. DE Akkomodation; Anpassung
5. RU приспособленный
6. HU alkalmazkodás, idomulás

abdica

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunța la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunța la ceva, a se resemna.
4. a renunța la o activitate din cauza greutăților întâmpinate.

abrutizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abrutissant)

1. care abrutizează.
2. care dezumanizează prin diminuarea sau distrugerea activității intelectuale sau spirituale.
3. (antonim) civilizator.

acadian, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. acadien)

1. s.n. a doua perioadă a cambrianului.
2. adj. care aparține acadianului, privitor la acadian.

acalmie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accalmie)

1. stare de calm momentan a vântului sau a valurilor mării.
2. (prin anal.) întrerupere temporară a unei activități zgomotoase.
3. (fig.) liniște după o perioadă de frământări.

aclimata

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. acclimater)

1. a se obișnui cu un nou mediu biologic; a se obișnui cu noi condiții de viață, activitate, gândire; a (se) aclimatiza.
2. (antonim) a dezaclimata.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.