Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. isolateur)
1. (corp, material) rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă dintr-un astfel de material.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (izola + -tor)
1. muncitor specializat în izolarea ţevilor cu vată de sticlă sau în turnarea smoalei pe acoperişurile blocurilor şi acoperirea ei cu carton pânzat.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (opto/cuplor/ + izolator)
1. (electronică) componentă care transferă un semnal electric între două circuite izolate prin utilizarea luminii; cuplor optic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. asbeste, gr. asbestos)
1. silicat natural de magneziu, cu contextură fibroasă, neinflamabil, la fabricarea ţesăturilor şi izolatorilor termici.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. capitonner)
1. a acoperi cu tapiţerie (un fotoliu etc.).
2. a acoperi (un perete, o uşă) cu un strat izolator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (conturna)
2. ocolire a suprafeţelor izolate de către un circuit electric; descărcare în stratul gazos care înconjură un izolator.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. désisoler)
1. a înlătura o (stare de) izolație; a reintegra.
2. a înlătura un izolator electric.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. diélectrique)
1. (material, mediu) rău conducător de electricitate; izolator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. phonoisolateur)
1. (despre materiale) izolator fonic; insonorizant.