izomer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. isomère)

1. (substanță, organ vegetal) care prezintă izomerie.

izomerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. isomérie)

1. proprietate a unor substanțe cu aceeași formulă moleculară de a avea însușiri fizice și chimice deosebite, datorită modului diferit de dispunere a atomilor în moleculă.
2. însușire a nucleelor atomice ale aceluiași element chimic de a avea stări de energie și, deci, proprietăți radioactive diferite.
3. (bot.) egalitate a segmentelor analoage ale organelor aceleiași specii.
4. influență egală a factorilor ereditari.

izomeriza

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. isomériser)

1. (despre compuși chimici) a se transforma într-un izomer al său.

izomerogamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. isomérogamie)

1. copulație a doi gameți identici morfologic, dar sexual diferiți sub aspect fiziologic.

stereoizomer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. stéréo-isomère)

1. substanță izomeră care diferă prin modul de angajare în spațiu a atomilor din moleculă.

aminobenzoic

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aminobenzoïque)

1. (chimie) acid ~ = compus aromatic constituit dintr-un ciclu benzenic substituit cu o grupare carboxil și o grupare amină și, prin urmare, cu formula chimică C₇H₇NO₂; există sub formă de trei izomeri, în funcție de poziția acestor grupări, cel mai frecvent fiind cunoscut sub numele de acid antranilic.

crezol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crésol)

1. lichid extras din gudroanele de huilă, amestec de izomeri, cu proprietăți antiseptice.

desmotropie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. desmotropie)

1. izomerie dinamică în care formele izomere sunt în echilibru, putând fi izolate și puse în evidență.

electromerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électrométrie)

1. izomerie prezentată de doi compuși chimici care diferă numai prin distribuția electronilor.

enantiomer

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. énantiomère)

1. (chimie) fiecare din cei doi izomeri antipozi optici ai unei substanțe cu aceeași compoziție chimică; izomer optic.

epimer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épimère)

1. fiecare dintre cei doi izomeri ai unei monozaharide, care diferă între ei prin configurația a doi atomi de carbon, ceilalți atomi de carbon din moleculă având configurația identică.