Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. isomérie)
1. proprietate a unor substanțe cu aceeași formulă moleculară de a avea însușiri fizice și chimice deosebite, datorită modului diferit de dispunere a atomilor în moleculă.
2. însușire a nucleelor atomice ale aceluiași element chimic de a avea stări de energie și, deci, proprietăți radioactive diferite.
3. (bot.) egalitate a segmentelor analoage ale organelor aceleiași specii.
4. influență egală a factorilor ereditari.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. isomériser)
1. (despre compuşi chimici) a se transforma într-un izomer al său.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aminobenzoïque)
1. (chimie) acid ~ = compus aromatic constituit dintr-un ciclu benzenic substituit cu o grupare carboxil și o grupare amină și, prin urmare, cu formula chimică C7H7NO2; există sub formă de trei izomeri, în funcție de poziția acestor grupări, cel mai frecvent fiind cunoscut sub numele de acid antranilic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crésol)
1. lichid extras din gudroanele de huilă, amestec de izomeri, cu proprietăţi antiseptice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. desmotropie)
1. izomerie dinamică în care formele izomere sunt în echilibru, putând fi izolate şi puse în evidenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électrométrie)
1. izomerie prezentată de doi compuşi chimici care diferă numai prin distribuţia electronilor.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. énantiomère)
1. (chimie) fiecare din cei doi izomeri antipozi optici ai unei substanțe cu aceeași compoziție chimică; izomer optic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épimère)
1. fiecare dintre cei doi izomeri ai unei monozaharide, care diferă între ei prin configuraţia a doi atomi de carbon, ceilalţi atomi de carbon din moleculă având configuraţia identică.