Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cirque, lat. circus)
1. construcţie vastă descoperită, de forma unui amfiteatru, unde aveau loc jocurile publice (la romani).
2. reprezentaţie al cărei program cuprinde numere de gimnastică, acrobaţie, dresaj de animale etc.
3. incinta circulară unde se desfăşoară spectacolele de circ (2).
4. depresiune circulară în regiunile înalte ale munţilor, formată prin eroziune sau prin acţiunea unui gheţar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crosse)
1. baston curbat la un capăt, la jocurile de hochei, polo, golf.
2. cârjă episcopală.
3. patul puştii sau al pistolului.
4. formaţiune anatomică vasculară (venă, arteră) îndoită în formă de arc; cârjă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. croupier)
1. cel care conduce jocurile de noroc în stabilimentele publice, care adună banii câştigaţi şi plăteşte câştigurile jucătorilor.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (gr. ἑλλανοδίκης)
1. (antic.) arbitru la jocurile olimpice, care trebuia să mențină standardele și moștenirea jocurilor, precum și să vegheze la respectarea regulilor.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. épulon, lat. epulo)
1. (la romani) preot însărcinat cu organizarea solemnităţilor religioase publice, a ospeţelor sacre şi, mai târziu, a jocurilor publice.
2. (în Roma antică) preot care era responsabil de banchetele și festivitățile care precedau sau închideau jocurile de circ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. international)
1. adj. care se petrece între națiuni.
2. referitor la raporturile dintre națiuni.
3. care privește toate națiunile; de importanță mondială.
4. s. m. f. participant la jocurile sportive internaționale.
5. s. f. asociație a partidelor și a organizațiilor clasei muncitoare din lumea întreagă.
6. competiție sportivă internațională.