Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abject, lat. abiectus)
1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)
1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. adulateur)
1. (persoană) care adulează cu insistență, adesea din josnicie sau interes propriu; linguşitor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. animal)
1. s. n. fiinţă care are organe de simţ, de mişcare, sistem nervos etc.
2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte.
3. adj. de animal, propriu animalelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. animalisch)
2. (fig.) josnic, brutal, inuman.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catharsis, gr. katharsis)
1. concept estetic, la Aristotel, pentru a defini efectul „purificator” al artei, în special al tragediei, rolul acesteia de a-l elibera pe om de pasiuni (josnice), prin trăirea unui sentiment de maximă tensiune.
2. (psihan.) efect terapeutic prin descărcarea unei trăiri refulate.