Dictionar

Rezultate secundare (Judeca):

Abjudeca

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abjudicare)

1. (jur.) a suspenda printr-o sentinţă judecătorească.


Adjudeca

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. adiudicare după fr. adjuger)

1. tr. (jur.) a atribui (un bun) aceluia care oferă mai mult în cadrul unei licitaţii publice.

2. refl. a-şi atribui, a-şi lua ceva.


Judecătoresc, -ească

Parte de vorbire: adj.
Origine: (judecător + -esc)

1. care este caracteristic pentru judecători; de judecător.

2. care ține de justiție; propriu justiției; judiciar.

3. (sintagmă) putere = justiție.


Judecătorește

Parte de vorbire: adv.
Origine: (judecător + -ește)

1. ca judecătorii; în formă judiciară.

2. (înv.) conform legii; legalmente.


Readjudeca

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după fr. réadjuger)

1. a adjudeca din nou; a reînnoi actul prin care se adjudecă ceva.


Rejudeca

Parte de vorbire: vb.
Origine: (re1- + judeca)

1. a judeca din nou un proces.

2. a judeca încă o dată pentru a înlătura erorile.


Abjudeca

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abjudicare)

1. (jur.) a suspenda printr-o sentinţă judecătorească.


Absorbţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanţe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, ţesuturi sau organe.

2. mişcare a intensităţii unei radiaţii care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.

3. încrucişare a unei rase perfecţionate cu una neameliorată.

4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăţi în beneficiul uneia dintre ele.

5. (jur.) drept al unei instanţe superioare de a lua din competenţa instanţelor inferioare o cauză în curs de judecare.

6. absorbire.

7. extragere, aspirare.


Acţiona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. actionner)

1. intr. a întreprinde o acţiune.

2. a se comporta într-o anumită împrejurare.

3. tr. a pune în mişcare un sistem, utilaje etc.

4. a ~ în justiţie = a da (pe cineva) în judecată.


Acuzatorial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)

1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.

2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.


Adjudecatar, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după fr. adjudicataire)

1. cel căruia i se adjudecă un lucru; beneficiar al unei adjudecări.

2. (antonim) adjudecător.


Adjudecaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adjudication, lat. adiudicatio)

1. act prin care se adjudecă, se atribuie ceva cuiva; licitație, vânzare celui mai mare ofertant; adjudecare.

2. (var.) adjudecațiune.