Parte de vorbire: adj.
Origine: (judecător + -esc)
1. care este caracteristic pentru judecători; de judecător.
2. care ține de justiție; propriu justiției; judiciar.
3. (sintagmă) putere ~ă = justiție.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (judecător + -ește)
1. ca judecătorii; în formă judiciară.
2. (înv.) conform legii; legalmente.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abjudicare)
1. (jur.) a suspenda printr-o sentinţă judecătorească.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)
1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după fr. adjudicataire)
1. cel căruia i se adjudecă un lucru; beneficiar al unei adjudecări.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. admonition, lat. admonitio)
1. cercetare făcută de judecător.
2. admonestare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. affidavit)
1. (în unele state) declaraţie scrisă sub jurământ în faţa instanţei judecătoreşti (autentificată).
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. alguazil, sp. alguacil)
1. (în trecut, în Spania) agent de poliţie care îndeplinea în același timp funcțiile de executor judecătoresc, sergent orășenesc și jandarm.