Rezultate secundare (Judecătoresc):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (judecător + -esc)
1. care este caracteristic pentru judecători; de judecător.
2. care ține de justiție; propriu justiției; judiciar.
3. (sintagmă) putere ~ă = justiție.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. alguazil, sp. alguacil)
1. (în trecut, în Spania) agent de poliţie care îndeplinea în același timp funcțiile de executor judecătoresc, sergent orășenesc și jandarm.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cassation)
1. (în unele state) organ judecătoresc suprem capabil a casa (1) o sentinţă pronunţată de organele judecătoreşti de grad inferior.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. citation, lat. citatio)
1. înscris oficial prin care cineva este invitat să se prezinte înaintea unui organ judecătoresc sau de urmărire penală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commandement)
1. organ de comandă (într-o mare unitate militară etc.).
2. (fig.) sentinţă, precept, normă, regulă.
3. (jur.) act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. exécuteur, lat. exsecutor)
1. executant.
2. ~ (jur.; s. m. f.) ~ testamentar = persoană însărcinată cu aducerea la îndeplinire a unui testament după moartea testatorului; ~ judecătoresc = funcţionar care îndeplineşte acte de procedură şi execută hotărâri judecătoreşti.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. greffier)
1. funcţionar judecătoresc care întocmeşte, comunică şi păstrează actele de procedură, consemnează dezbaterile şi şedinţele de judecată etc.