Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. affidavit)
1. (în unele state) declaraţie scrisă sub jurământ în faţa instanţei judecătoreşti (autentificată).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. appeler, lat. appellare)
1. intr. a se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a face apel, a recurge la cineva; a se adresa cuiva cu voce tare (sau într-un mod care atrage atenția); a chema.
2. (înv.) a se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a anula sentința dată de o instanță inferioară; a face apel.
3. tr. (inform.) a rula (un program).
4. a contacta pe cineva prin telefon.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caïd)
1. titlu în trecut al guvernatorului unei provincii, al unui oraş din statele musulmane din Africa de Nord, cu atribuţii judecătoreşti.
2. (fam.) persoană tiranică într-un anturaj; şef de bandă criminală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cassation)
1. (în unele state) organ judecătoresc suprem capabil a casa (1) o sentinţă pronunţată de organele judecătoreşti de grad inferior.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cassation)
1. (jur.) anulare a unei hotărâri judecătoreşti în urma admiterii recursului.
2. (cont.) totalizarea operaţiilor privind scoaterea definitivă din uz şi din inventar a unui mijloc fix.
3. spargere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (centraliza)
1. acţiunea de a centraliza; concentrare.
2. organizare a statului în care există o singură suveranitate, un singur parlament şi guvern şi un singur sistem de instanţe judecătoreşti.
3. ~a capitalului = creştere a capitalului prin absorbirea micilor capitaluri de către marii capitalişti, sau prin unirea mai multor capitaluri într-unul singur.