Dictionar

compromis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compromis)

1. înțelegere, acord bazat pe renunțări și concesii reciproce.
2. înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri.
 

contradicție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contradiction, lat. contradictio)

1. raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea și lupta acestora.
2. (log.) raport de ~ = raport între două noțiuni (sau judecăți), dintre care una o neagă cu totul pe cealaltă, conținutul noțiunii (sau judecății) care neagă rămânând nedeterminat; în ~ (cu) = în opoziție, în dezacord (cu). 2. nepotrivire între idei sau fapte.
 

convers 1, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. convers, lat. conversus)

1. (despre judecăți, raționamente) al cărui subiect poate fi transformat în atribut, sau invers, fără a schimba sensul judecății sau a altera adevărul ei.
2. (bot.; despre organe) îndreptat, întors spre...
 

dezechilibru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déséquilibre)

1. lipsă de echilibru.
2. (fig.) tulburare mintală; pierdere a judecății.
 

juriza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (juriu + -iza)

1. a supune judecății unui juriu.
 

obversiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. obversion)

1. (log.) operație logică prin care se transformă o judecată afirmativă într-una negativă sau invers, sensul judecății rămânând același.