Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compromis)
1. înţelegere, acord bazat pe renunţări şi concesii reciproce.
2. înţelegere potrivit căreia părţile în litigiu se supun judecăţii unor arbitri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contradiction, lat. contradictio)
1. raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea şi lupta acestora.
2. (log.) raport de ~ = raport între două noţiuni (sau judecăţi), dintre care una o neagă cu totul pe cealaltă, conţinutul noţiunii (sau judecăţii) care neagă rămânând nedeterminat; în ~ (cu) = în opoziţie, în dezacord (cu). 2. nepotrivire între idei sau fapte.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. convers, lat. conversus)
1. (despre judecăţi, raţionamente) al cărui subiect poate fi transformat în atribut, sau invers, fără a schimba sensul judecăţii sau a altera adevărul ei.
2. (bot.; despre organe) îndreptat, întors spre...
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déséquilibre)
1. lipsă de echilibru.
2. (fig.) tulburare mintală; pierdere a judecăţii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (juriu + -iza)
1. a supune judecăţii unui juriu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. obversion)
1. (log.) operaţie logică prin care se transformă o judecată afirmativă într-una negativă sau invers, sensul judecăţii rămânând acelaşi.